Două persoane au murit, marți dimineață, în urma unui accident care a avut loc în municipiul Turda, județul Cluj, după ce o mașină a lovit un alt autoturism care a fost proiectat pe contrasens, unde a intrat într-un autocamion, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Cluj, Anca Sidonia Purdea, a declarat corespondentului MEDIAFAX că accidentul rutier a avut loc în municipiul Turda, pe strada Clujului.
Potrivit primelor date, un autoturism care circula din direcția Cluj-Napoca s-a ciocnit cu un alt autoturism care circula în fața sa, la intrarea pe strada Clujului, iar în urma impactului, autoturismul lovit a fost proiectat pe contrasens, unde a intrat într-un autocamion care circula regulamentar.
Purdea a spus că șoferul și pasagerul care se afla pe scaunul din dreapta în autoturismul proiectat pe contrasens au murit în urma impactului.